UPDATE: PERCHEZIȚII PENTRU ILEGALITĂȚI ÎN DOMENIUL DEȘEURILOR. ÎN VIZORUL ANCHETATORILOR SE AFLĂ ȘI PRIMĂRIA COCHIRLEANCA, DAR ȘI ANGAJAȚI AI INSTITUȚIEI. VIDEO ȘI FOTO

0
250

 

ACTUALIZARE:

Descinderile de astăzi au avut loc în urma unor plângeri făcute de către cetățeni ai comunei, iar printre suspecții vizați de către anchetatori se află și primarul în funcție, Nicolae Stancu.  Suspiciunile vizează fapte cu consecințe grave în poluarea mediului înconjurător. Mai précis, primarul Nicolae Stancu ar fi coordonat activități de colectare, incendiere și îngropare a deșeurilor.

Sesizările oamenilor se referă și la rețeaua de canalizare din comună, care este nefuncțională. Ca urmare, au existat deversări de dejecții pe terenuri virane, dar și pe ulițele comunei. De asemenea, și stația de epurare din localitate, în care s-au investit sume importante, este nefuncțională, iar apele uzate în loc să fie epurate au fost deversate pe terenurile din vecinătate.

Nu este pentru prima dată când primarul din Cochirleanca intră în atenția polițiștilor. El este deja condamnat cu suspendare într-un dosar în care și-a recunoscut faptele, după ce l-a bătut pe viceprimarul localității. Din punct de vedere politic, el a părăsit recent PNL, care l-a propulsat pe scaunul de primar la alegerile din 2020, și s-a înscris în PSD. În urmă cu o săptămână, social-democrații l-au nominalizat drept candidat la Primăria Cochirleanca la alegerile din 9 iunie.

 

Stire inițială:

Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Buzău, împreună cu polițiști din toate structurile Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, pun în executare, astăzi,  7 mandate de percheziție, dintre care unul la Primăria Cochirleanca,  unul la sediul unei societăți comerciale și 4 la domiciliile unor persoane cercetate, printre care și angajați ai primăriei.

Percheziţiile se desfășoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat.

Activitățile sunt derulate într-o cauză penală privind eliminarea, deținerea, păstrarea  deșeurilor în afara spațiilor autorizate, îngroparea deșeurilor, incendierea deșeurilor, evacuarea de ape uzate în apele de suprafață sau subterane și executarea de instalații de ape fără punerea în funcțiune concomitenta a instalațiilor de canalizare.

Din cercetări a reieşit că, din ianuarie 2023 până în prezent, reprezentanții unei unități administrativ teritoriale, din județul Buzău, ar fi eliminat și păstrat deșeurile provenite din colectarea de la gospodării, agenți economici sau rezultate din activitatea proprie, în afara spațiilor autorizate.

Pe acest fond și în condițiile neluării măsurilor de prevenire și de combatere, ar fi rezultat cantități considerabile de deșeuri. Pentru eliminarea acestora, reprezentanții unității administrativ-teritoriale ar fi procedat la incendierea și îngroparea deșeurilor.

De asemenea, în exercitarea serviciului public de canalizare, reprezentanții unității administrativ-teritoriale ar fi dat în funcțiune și ar fi exploatat, direct și prin atribuirea gestiunii, rețeaua de canalizare și stația de epurare, fără a deține autorizație de mediu.

Astfel, ar fi rezultat deversari, atât accidentale, cât și controlate, de ape uzate și substanțe poluante din stațiile de pompare/epurare și direct din rețeaua de canalizare, fapt ce ar fi dus la contaminarea apelor de suprafață.

Totodată, în urma cercetărilor, s-a stabilit că instalația de canalizare ar fi fost pusă în funcțiune și s-ar fi făcut intervenții asupra sa, fără a exista avizele prevăzute de lege.

Cercetările se efectuează sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, cu sprijinul specialiștilor din cadrul entităților competente în domeniu și cu aportul de specialitate al laboratoarelor autorizate.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 3 =