BUZOIENI ARESTAȚI PENTRU DROGURI. GALERIE FOTO

0
708

Alți 4 buzoieni au ajuns în arest pentru trafic de droguri. Este vorba despre tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, din zona Cislău-Pătârlagele-Nehoiu, care ar fi procurat, transportat, deținut și apoi vândut, în mod repetat, canabis către consumatori din județul Buzău. Întreaga operațiune s-a derulat în perioada decembrie 2022 – 26 aprilie 2024.

Potrivit anchetatorilor, doi dintre tineri s-ar fi aprovizionat cu marfa de la dealeri din Ilfov-București. Ei ar fi transportat drogurile în județ și le-ar fi oferit celorlalți doi tineri, care, apoi, porționau și vindeau stupefiantele cu 50 sau 60 de lei doza.

Sâmbătă, polițiștii buzoieni au descins la mai multe locații din județele Buzău și Ilfov, în baza a 14 mandate de percheziție. În timpul descinderilor, oamnii legii au descoperit și ridicat diverse cantități de droguri.

În urma probelor adunate, ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Buzău a dispus arestarea preventivă a celor 4 bărbați, pentru 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

88 + = 90