UN NOU TRANSFER

0
315

Gloria Buzău a mai perfectat un transfer. De această dată este vorba un fundaș, Alin Dobrosavlevici, jucător cu peste o sută de partide jucate în primul eșalon.

În vârstă de 28 de ani, fotbalistul poate juca, atât stopper, cât și fundaș lateral sau mijlocaș la închidere. A strâns 41 de meciuri la FC Argeș, 48 la Dunărea Călărași, 41 la Farul Constanța și 33 la Concordia Chiajna. De asemenea, Dobrosavlevici a bifat cinci apariții pentru Hermannstadt (se citește Hermanștad). La un moment dat, făcuse pasul de la echipa secundă a lui Dinamo, către prima garnitură, dar nu a apucat să joace pentru formația bucureșteană.

Fundașul ajuns la Gloria Buzău a cochetat și cu loturile naționale, îmbrăcând tricoul selecționatei Under 19 de două ori și o dată pe cel al echipei Under 21. De asemenea, are două apariții în play-off-ul Conference League.

La capitolul noi achiziții, la Buzău se aude de încă o mutare, fiind vorba despre un atacant tânăr care se încadrează în baremele Under. Acesta ar urma să vină sub formă de împrumut de la un club de prim eșalon, pentru a-și face rodajul la Gloria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 43 = 48