PROFESORII NU RENUNȚĂ LA GREVA GENERALĂ

0
220

Profesorii se mențin pe poziții și,  de luni, 22 mai, intră în grevă generală. Negocierile purtate până acum de reprezentanții  marilor sindicate din învățământ cu guvernul au eşuat. Premierul Nicolae Ciucă a declarat la finalul întâlnirii că educația va fi trecută drept domeniu prioritar în noul program de guvernare, iar discuțiile vor continua. Sindicaliștii susțin însă că măsurile sunt insuficiente și sunt decişi să își susțină în continuare revendicările.

Înainte de discuțiile de la guvern, între orele 11.00 și 13.00, profesorii au fost   în grevă de avertisment. Au sistat orice activitate didactică și doar au supravegheat elevii. Peste tot în țară, părinții și-au așteptat copiii să iasă mai devreme de la școală. Principalele revendicări ale profesorilor sunt creșterile salariale și investițiile în sistemul de educație. Dacă nu se va ajunge la o înțelegere, există riscul ca examenele de Evaluare națională și Bacalaureat să fie afectate.

Aflat la Summitul șefilor de stat  și de guvern de la Reykjavik, Islanda, președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că solicitările dascălilor pentru măriri salariale sunt îndreptățite și că Ministerul Muncii  ar trebuie să lucreze mai repede  pe Legea salarizării, iar  grilele pentru învățământ să satisfacă nevoile sistemului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

20 + = 22