PESTE 1 MILION DE ROMÂNI PRIMESC BANI MAI MULȚI, DE LA 1 MARTIE

0
246

De la 1 martie, cresc veniturile pentru aproape 1 milion și jumătate de români,  ca urmare a actualizării Indicatorului Social de Referință. Este vorba de majorarea indemnizației  de șomaj, a indemnizației pentru creșterea copilului și a venitului minim garantat. Toate acestea ar trebui să crească cu aproape 14%.

Majorarea reprezintă, de fapt, actualizarea cu rata medie a inflației din anul trecut.Institutul National de Statistică a anunțat că rata inflației pentru 2022 a fost de 13,8%, ceea ce înseamnă că Indicatorul Social de Referință va creste de la 525 lei la 598 de lei.

În ce privește indemnizația minimă pentru creșterea copilului, de exemplu, mamele ar putea primi în plus aproximativ 180 de lei de la 1 martie.

Pentru indemnizația de șomaj, creșterea va fi de 73 de lei.

Iar cei care primesc venitul minim garantat, indexarea cu rata medie a inflației le-ar putea aduce în plus între 20 de lei și 76 de lei pe lună, în funcție de numărul membrilor familiei. De asemenea vor crește și indemnizațiile pentru persoanele cu handicap, prima de inserție, ajutorul pentru persoanele marginalizate și alocația pentru susținerea familiei. Pentru toate categoriile de beneficiari, impactul bugetar al acestei majorări este estimat la aproape un miliard de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

29 + = 31