HANDBALISTELE DIN BUZĂU, ELIMINATE DIN CUPĂ

0
205
Arhivă

SCM Gloria Buzău nu reușește să depășească perioada nefastă pe care o traversează. Echipa buzoiană a fost eliminată din Cupa României, în turul 2 al competiției, după ce a fost învinsă, joia trecută, de Dunărea Brăila cu 31-25 (la pauză 16-13).

Buzoiencele au reușit să mențină echilibrul în prima parte a primei reprize, ba chiar au trecut, în câteva rânduri, la conducere. Gazdele au reușit să se desprindă, totuși, la plus 3, în minutul 26. Diferența de trei goluri în favoarea echipei de la Dunăre s-a păstrat până la pauză, atunci când tabela afișa 16 la 13 pentru Brăila.

A doua parte a meciului a debutat cu trei reușite consecutive ale gazdelor, care s-au distanțat la șase goluri. Handbalistele din Buzău au remontat, însă, din diferență, apropiindu-se, la un moment dat la numai două goluri, 22 la 20. Din păcate, au urmat alte câteva minute neinspirate pentru SCM Gloria, interval de timp în care gazdele au înscris de opt ori consecutiv. În minutul 53, gazdele conduceau cu 30 la 20, iar meciul era practic decis. Buzăul a redus handicapul, dar, din păcate, golurile înscrise pe final n-au făcut decât să cosmetizeze scorul. S-a terminat 31-25 pentru brăilence, iar handbalistele buzoiene au părăsit Cupa României.

Următorul meci oficial al Gloriei este programat pe 12 martie, la Sala Sporturilor ,,Romeo Iamandi”, împotriva Handbal Club Zalău, în campionatul Ligii Florilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 3 =