EXPLOZIE DE VIROZE ȘI GRIPĂ, LA BUZĂU

0
180

Este alertă la Buzău, din cauza exploziei numărului de cazuri de viroze respiratorii și de gripă, în special la bebeluși. Numărul de internări în Secția de Pediatrie a Spitalului Județean este tot mai mare, de la o zi la alta, iar odată cu reluarea cursurilor în școli și grădinițe, numărul infectărilor ar putea crește. Este și motivul pentru care cazurile de gripă au fost redirecționate către secția de Boli Infecțioase.

Pe lângă gripă, copiii sunt diagnosticați în continuare și cu virusul Sars-Cov-2. La Secția de Pediatrie a Spitalul Județean Buzău, în fiecare zi este înregistrat cel puțin un caz nou de Covid-19.

Dacă până acum, copiii prezenți la Unitatea de Primiri Urgențe erau bebeluși sau sugari, de acum încolo medicii se așteaptă ca vârsta noilor pacienți să crească, având în vedere că a început școala, iar copiii au intrat în colectivitate. În acest context, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Buzău și ai Inspectoratului Școlar fac apel la părinți să nu-și mai trimită copiii bolnavi la grădiniță sau la școală. De asemenea, asistentele trebuie să efectueze un triaj epidemiologic riguros și să nu mai permită celor bolnavi să intre în colectivitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 70 = 71