ANUMIȚI ANGAJAȚI SE POT PENSIONA MAI DEVREME, DUPĂ NOUA LEGE, DIN SEPTEMBRIE

0
155

Noua lege a pensiilor, care intră în vigoare în septembrie, dă dreptul mai multor categorii de angajați să se pensioneze mai devreme.

Românii se vor putea pensiona cu 5 ani înainte de vârsta standard de 65 de ani pentru bărbaţi şi 62 de ani pentru femei, dacă au contribuit la sistemul de pensii timp de 40 de ani, respectiv 37 de ani.

Cu alte cuvinte dacă un bărbat care şi-a început activitatea la 20 ani doreşte să se pensioneze anticipat la 60 ani, limita de vârstă la bărbaţi în sistemul public fiind de 65 de ani, se poate pensiona la 60 ani fără nicio penalitate datorită prevederilor noii legi.

Şi românii care au un stagiu de cotizare mai mic, de 35 de ani, pot beneficia de pensie anticipată, dar vor primi o pensie mai mică.

Pentru pensionarea anticipata penalizarea scade de la 30% cât era în legea 263/2010, iar pe noua lege penalizarea e de 24%, adica mai mică.

Cine se retrage din activitate mai devreme va încasa, însă, pensia din pilonul doi tot la împlinirea vârstei de 65 de ani.

Cei care au lucrat în condiții speciale sau deosebite de muncă se pot pensiona cu 4 până la 6 luni mai devreme pentru fiecare an lucrat în aceste condiții, care vor dispărea din lege din 2035.

Și mamele pot ieşi la pensie mai devreme. Până la şapte copii primesc o reducere de şase luni pentru fiecare copil născut sau adoptat. Regula  nu se mai aplică de la al optulea copil – se pensionează cu trei ani şi jumătate mai repede.

Aproape cinci milioane de pensionari aşteaptă recalcularea din septembrie, în urma cărora unele venituri mici pot creşte cu până la 90%.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 9 =