CARDURILE DE ENERGIE, DISTRIBUITE DE LA 1 FEBRUARIE 2023

0
195

Românii cu venituri mici vor primi de la 1 februarie, prin poştă, cardurile de energie. Cu acestea vor putea să îşi cumpere lemne, să îşi plătească facturile la gaze, curent sau chiar la căldură, dacă stau la bloc şi primesc agent termic de la sistemul centralizat.Statul vine în ajutorul persoanelor vulnerabile şi le oferă 1.400 de lei sub forma unor carduri de energie, care nu vor avea bani pe ele, ci atestă faptul că o persoană beneficiază de ajutorul de la stat.
Cardurile de energie vor fi emise si distribuite de Poşta Română la domiciliul beneficiarilor,  începând cu 1 februarie.Cei care nu pot ajunge la poştă pot folosi cardul de energie pentru plata facturilor direct la poştaş, care va fi dotat cu dispozitiv de citire a facturilor. Statul are la dispoziţie un miliard de euro, bani europeni, pe care îi poate folosi ca să îi ajute pe românii vulnerabili să îşi plătească facturile la energie.Vor beneficia de 1400 de lei pe an, acordați în două tranșe, între alții, pensionarii cu venituri sub 2000 de lei și cei care în prezent au ajutoare sociale. Cele doua tranșe, de câte 700 de lei fiecare, se vor acorda în lunile februarie și septembrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 83 = 91