FUGARII CONDAMNAȚI VOR PLĂTI PENTRU ADUCEREA LOR ÎN ȚARĂ

0
138

Senatul a aprobat un  proiect de lege care-i obligă pe condamnații fugari să suporte cheltuielile cu aducerea lor în țară.

Într-o postare pe internet, ministrul justiției, Alina Gorghiu, notează că a fost un vot în unanimitate și amintește că, în cursul anului trecut, statul a cheltuit peste 10 milioane de lei pentru a aduce în țară 803 persoane care se sustrăgeau de la executarea pedepselor cu închisoarea.

Ea mai precizează că de la începutul acestui an au mai fost repatriați peste 230 de fugari.

Conform inițiativei legislative, sunt vizate și persoanele care se sustrag de la urmărire penală sau de la judecată. În astfel de cazuri, cheltuielile pentru aducerea lor în țară devin cheltuieli de judecată și se impută prin hotărâre definitivă, în caz de condamnare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 69 = 76