PRIMELE ROȘII AUTOHTONE AJUNG PE TARABELE DIN PIEȚE

0
312

Primele recolte de roșii românești  ajung în piețele din țară. Tomatele sunt culese din solarii încălzite, iar fermierii  îşi vând marfa în pieţele engros şi obţin preţuri bune. Legumicultorii se plâng însă că au avut cheltuieli mari cu producția.

Aproximativ 20% din numărul fermierilor înscriși în Programul ,,Tomata” sunt din Oltenia, din zona Tia Mare, Izbiceni, Giuvărăști.

Autoritățile se așteaptă ca, până la expirarea termenului de înscriere în Programul ,,Tomata”, peste 8000 de fermieri să îl acceseze.

Ajutorul acordat și în acest an de stat legumicultorilor înscriși în Programul “Tomata” este de 3.000 de euro.

În premieră, cei care produc roșii timpurii vor primi jumătate din bani la recoltare, iar diferența după ce vor vinde cantitățile minime prevăzute în program.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

66 + = 75