1 APRILIE-ZIUA PĂCĂLELILOR

0
139

Ziua de 1 aprilie, cunoscută drept Ziua Păcălelilor sau Ziua Nebunilor (April Fools’ Day), deși nu este o sărbătoare națională, este marcată anual la nivelul întregii lumi. Este ziua în care oamenii fac farse și își păcălesc prietenii, familiile, partenerii, colegii, dar și ziua în care există riscul ca oamenii să creadă cele mai bizare lucruri sau să se răspândească informații și știri false.

În ceea ce privește originea acestei zilei, unele surse o plasează în epoca Franței medievale, unde ziua de 25 martie era Anul Nou, până la reformarea calendarului iulian, în anul 1564. Înainte de trecerea la calendarul gregorian, festivitățile de Anul Nou erau sărbătorite la 1 aprilie.

După schimbarea calendarului, Anul Nou a fost mutat pe 1 ianuarie. Cei care uitau să schimbe data continuau să sărbătorească Anul Nou pe 1 aprilie și erau ridicualizați din această cauză și numiți ”păcăliții de aprilie”.

Însă prima referință certă cu privire la Ziua Păcălelilor vine dintr-un poem comic flamand din 1561 al lui Eduard de Dene, în care un nobil își trimite servitorul încoace și încolo în comisioane enervante și fără rezultat. De aici a venit și denumirea de ”misiune a nebunului”.

Ziua Păcălelilor este marcată în mod diferit în anumite țări.

De exemplu, în Franța, Belgia, Italia și partea vorbitoare de franceză a Elveției, farsele constau în  lipirea unui pește de hârtie pe spatele a cât mai multor oameni fără a fi observat, iar apoi se strigă „Poisson d’Avril” / „Pesce d’Aprile” („Pește de aprilie!”).

În Anglia, Ziua Păcălelilor este sărbătorită numai pentru o jumătate de zi. Farsele și glumele sunt permise numai până la ora 12:00, apoi va trebui ca cei care le fac să le recunoască. Oricine face o farsă după ora 12:00 este considerat ”nebun de aprilie”.

În Irlanda, tradiția spune că trebuie să trimiți pe cineva într-o ”misiune a nebunului”. Persoana păcălită este trimisă să livreze o scrisoare, în care se presupune că cere ajutor. Când persoana primește scrisoarea, o deschide, o citește și îi spune mesagerului că va trebui să ducă scrisoarea la o altă persoană. Acest lucru continuă o vreme, până când cineva îi arată scrisoare care conține mesajul: „Trimiteți nebunul la altcineva”.

Spania și Portugalia sărbătoresc ambele în zile diferite. Portughezii nu sărbătoresc Ziua Păcălelilor pe 1 aprilie și preferă duminica și lunea dinaintea Postului Mare. În această zi, oamenii aruncă făină asupra trecătorilor. În ceea ce-i privește pe spanioli, ziua farselor este sărbătorită pe 28 decembrie, ca Ziua Sfinților Nevinovați, în timpul căreia nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru faptele sale, deoarece farsorii sunt considerați nevinovați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 20 = 24