ÎNCĂ UN PAS ÎN GESTIONAREA INTEGRATĂ A DEȘEURILOR

0
144

Master Planul de gestionare în sistem integrat a deșeurilor în județul Buzău mai face un pas către implementare. Consiliul Județean Buzău a aprobat, în februarie, întocmirea unui raport de evaluare pentru un teren arabil în suprafață de 7 hectare, din extravilanul municipiului Buzău, care aparține societății RER Ecologic, în vederea cumpărării sale.

Zona identificată în imediata apropiere a depozitului de la Gălbinaşi, lângă municipiul Buzău, va face ca obiectivele unei prime etape de implementare, cu privire la gestionarea deşeurilor la nivelul judeţului, să poată fi atinse. Acolo se vor construi două stații de compostare, o stație de sortare pentru deșeuri reciclabile colectate separat și o stație de instalații pentru tratarea mecano-biologică a deșeurilor reziduale colectate în amestec.

Programul pentru gestionarea deşeurilor menajere la nivel de judeţ este absolut necesar având în vedre că depozitul de la Gălbinaşi, care acum aparţine RER Ecologic Group, este aproape de cota finală de umplere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

78 + = 83