ELIBERAREA ANTIBIOTICELOR FĂRĂ REȚETĂ CREEAZĂ CONFUZII

0
239

Ordinul Ministerului Sănătății privind eliberarea antibioticelor în farmacii, fără rețetă, doar pentru situații de urgență creează confuzii. Farmaciștii spun că nu e clar cine  decide dacă o situație este sau nu urgență și necesită eliberarea de antibiotice. Așa că au cerut retragerea Ordinului.

Ministrul Sănătății,  Alexandru Rafila, a precizat că au existat discuții în prealabil cu cei care acum nu sunt de acord cu Ordinul de ministru. Și până acum se eliberau în farmacii antibiotice, în condiții de urgență, însă diferența  este că în momentul de față trebuie raportate.

Ca să ia doza de urgență din farmacie, pacientul va completa o declarație pe propria răspundere. În același timp, rețetele necompensate vor fi reținute în farmacie și apoi raportate într-un sistem centralizat către Ministerul Sănătății. Farmaciile au două săptămâni la dispoziție să-și adapteze sistemele informatice. Inițial, Ordinul ministerului prevedea o doză de urgență fără rețetă pentru 72 de ore, însă reprezentanții instituției au revenit și au modificat la 48 de ore.

Românii sunt pe primul loc în UE la consumul de antibiotice, cu aproximativ 26 de doze zilnice la mia de locuitori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

63 + = 65