PANOURI FOTOVOLTAICE PENTRU CEI DE LA SATE

0
208

Românii care vor să își monteze panouri fotovoltaice ori să își anvelopeze casa, îndeosebi din mediul rural, au la dispoziție bani europeni. Noul program va fi destinat doar celor care vor să își asigure consumul propriu, fără să livreze energie în rețea.

Aproximativ 60 de mii de familii vor putea să-și instaleze fotovoltaice, să își cumpere baterii de stocare ori să îți anvelopeze casa, printr-un nou program anunțat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Voucherul pentru panourile fotovoltaice nu va depăși 25 de mii de lei, la fel și pentru bateriile de stocare. Pentru anveloparea caselor, în schimb, vor fi acordați până la 76.500 de lei. Programul va merge în paralel cu Casa Verde Fotovoltaice, programul celor de la Mediu. Deși numărul celor care își instalează astfel de sisteme este într-o continuă creștere, investițiile în sistem stau pe loc.

În octombrie, în România erau peste 100 de mii de prosumatori.

Numărul acestora a crescut de 170 de ori din 2018 până acum. De altfel, în România nu mai există județ fără panouri fotovoltaice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 5 =