ANUMIȚI BUGETARI NU VOR MAI BENEFICIA DE MAJORAREA SALARIILOR CU 5%

0
312

Lovitură pentru bugetari, înainte de Revelion. Unii angajaţi ai statului vor rămâne fără majorarea de 5% promisă initial. Înainte de Crăciun, Guvernul a adoptat Ordonanţa Trenuleţ prin care a decis să majoreze toate salariile din aparatul bugetar cu excepţia demnitarilor, o majorare de 5% pentru toţi angajaţii din instituţiile finanţate din fonduri publice. Între timp, Guvernul s-a răzgândit şi pregăteşte o nouă Ordonanță prin care va modifica decizia iniţială, în sensul în care această majorare de 5% a salariilor nu se va aplica categoriilor de bugetari în cazul cărora s-au decis deja majorări salariale în cursul acestui an.

Este vorba de angajaţii din domeniul Justiţiei, care au beneficiat de majorări în 2023, dar şi pentru asigurări de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în cazul cărora s-au decis majorări, anul acesta, printr-o lege adoptată în Parlament.  Sunt vizaţi aici şi angajaţii din Educaţie, cărora Guvernul le-a promis o majorare de 20% a salariilor, de anul viitor, în două tranşe. În aceeaşi categorie intră şi angajaţii din Administraţia Fiscală, ANAF, angajaţii din trezorerii şi din vămile din România.  Anunțul despre intențiile de la Palatul Victoria a provocat deja nemulțumiri.

Angajații din Ministerul Finanțelor, Vamă și ANAF afiliați la Sindicatul Meridian spun că nu au avut parte anul acesta de creșteri salariale, ci doar de un act normativ prin care s-au egalizat veniturile între salariați cu aceeași funcție și care desfășoară aceeași muncă, așa că ei nu vor să fie excluși de la majorarea de 5% prevăzută din ianuarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

74 + = 81