MODIFICĂRI PRIVIND VALABILITATEA PERMISULUI DE CONDUCERE, ÎN FUNCȚIE DE VÂRSTA ȘOFERULUI.

0
263

Codul rutier se va modifica iar, potrivit proiectului legislativ de la Senat, sunt  propuse schimbări legate de valabilitatea permiselor de conducere.

Mai precis, valabilitatea permiselor pentru categoriile AM, A1, A2, A (mopede și motociclete) și B, B1, BE (mașini mici) ar urma să crească de la 10 ani, cât e acum, la 15 ani. Extinderea valabilității permiselor de conducere se va aplica doar în cazul șoferilor care nu au împlinit 70 de ani.

În cazul șoferilor trecuți de 70 de ani, valabilitatea permiselor de conducere se va reduce la cinci ani. Adică acești șoferi vor trebui să reînnoiască permisul, respectiv să facă vizita medicală, la fiecare cinci ani.

Suplimentar, proiectul prevede ca șoferii trecuți de 80 de ani să-și preschimbe permisul de conducere, indiferent de categorie, la fiecare doi ani.

Permisele de conducere emise înainte de intrarea în vigoare a noilor perioade de valabilitate își vor păstra valabilitatea înscrisă pe ele.

Inițiatorii acestor măsuri spun că prelungirea valabilității permiselor de conducere la 15 ani va veni în ajutorul a circa 3.000.000 de șoferi amatori, care vor cheltui mai puțini bani și vor pierde mai rar timp cu preschimbarea permisului.

Pe de altă parte, reducerea perioadei de valabilitate a permiselor auto ale persoanelor vârstnice va însemna și o scădere a numărului de șoferi care conduc în prezent vehicule pe drumurile publice deși au boli care influențează negativ condusul și care pot produce accidente rutiere cu consecințe grave.

Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie adoptat în Parlament, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

61 + = 66