RISC MAJOR DE PRODUCERE DE AVALANȘE. STAȚIUNILE DE LA MUNTE, PLINE DE TURIȘTI

0
224

La munte este risc major de avalanşe. Autoritățile  din Sinaia anunță că astăzi, în afara pârtiilor amenajate pe domeniul schiabil al staţiunii, s-ar putea produce avalanşe. Nivelul de alertă este de grad 4 din 5 posibile. Pârtiile rămân deschise, precizează Primăria din Sinaia. Staţiunile montane sunt pline de turiști pasionaţi de sporturile de iarnă.

În Alba, pe domeniul schiabil de la Şureanu, sute de turiști se bucură din plin de zăpadă. Deși aici sezonul de schi a început cu o lună mai târziu decât în mod obișnuit, după ninsorile abundente din ultimele zile, administratorii au reușit să deschidă toate cele 9 pârtii. Instalațiile de transport pe cablu sunt funcționale, așa că schiorii au acces rapid către vârfurile Auşel și Curmătura Şureanu.

Aglomerație a fost și pe platoul Bucegi, mai ales la instalațiile de transport. În Sinaia, turiștii s-au împăcat cu gândul că trebuie să stea chiar și câte o oră la coadă pentru telecabină.

Odată ajunși la Cota 2000, turiștii au uitat de timpul petrecut la cozi și au profitat din plin de stratul de omăt.

Potrivit meteorologilor, vremea vă fi favorabilă și în zilele următoare practicării sporturilor de iarnă, mai ales că temperaturilor vor coborî simțitor în majoritatea regiunilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + = 5