OBLIGAȚIILE ANGAJATORILOR PRIVIND SALARIUL MINIM

0
196

Odată  stabilit salariul minim brut pe țară pentru anul 2023, la valoarea de 3000 de lei, trebuie să fie demarate și obligațiile pe care angajatorii le au de făcut în perioada următoare, respectiv schimbarea salariului minim pentru cei care îl primesc deja, precum și raportarea modificării în Revisal.

Prima obligație, cea de a modifica salariul minim, trebuie să se facă printr-un act adițional la contractul individual de muncă (CIM). Așa cum a fost stabilit prin HG 1.447/2022, salariul minim în 2023 va fi de 3.000 lei, ceea ce înseamnă că tuturor salariaților care au un salariu de bază mai mic de atât trebuie să li se majoreze salariul. Actele adiționale cu noul salariu ar trebuie semnate până pe 31 decembrie 2022.

Pentru transmiterea modificărilor privind majorarea salariul minim brut în Revisal, angajatorii vor avea la dispoziție maximum 20 de zile lucrătoare de la data producerii modificării. În condițiile în care 1 ianuarie pică duminică, zilele de 2 și 24 ianuarie sunt libere, asta înseamnă că termenul-limită este de 31 ianuarie 2023. Netransmiterea la timp a modificărilor legate modificările salariului în Revisal poate fi sancționată de inspectorii de muncă cu amendă de la 5.000 la 8.000 lei. În cazul angajaților din construcții, salariul minim al acestora va fi de 4.000 lei în 2023.  Asta înseamnă că aceiași pași menționați mai sus trebuie făcuți și de angajatorii din acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

21 + = 22