SERVICIUL PERMISE AUTO ȘI ÎNMATRICULĂRI S-A DESCHIS PUBLICULUI

0
219

Începând de astăzi, întreaga activitate a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, care funcționa pe strada Chiristigii din municipiul Buzău, în locația nouă de pe strada Simila, nr.19.  În noul spațiu, care se întinde pe circa 750 mp, față de o suprafață de 150 mp în care se desfășura activitatea acestui serviciu în trecut, cetățenii vor beneficia de condiții normale, de săli de așteptare, urmând a avea asigurate inclusiv locuri de parcare în curtea instituției. De asemenea, angajații Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor își vor desfășura activitatea în spații decente, curate și aerisite.

Spațiul de pe strada Chiristigii era mult prea mic înraport cu volumul de activitate la care a ajuns acest serviciu public comunitar. De multe ori, buzoienii așteptau afară, în frig, în ploaie sau pe caniculă. În noua locație, care va devein funcțională începând de astăzi, cetățenii vor avea la dispoziție săli de așteptare, condiții normale și decente. De asemenea, buzoienii nu vor mai avea grija locurilor de parcare atunci când vor veni la acest serviciu, pentru că își vor putea lăsa autoturismele în curtea interioară de care dispune noua locație”, a declarat prefectul județului Buzău, Daniel-Marian Țiclea. Lucrările de refacere a finisajelor și instalațiilor în noul sediu au început în luna mai a acestui an. Investiția s-a ridicat la 100.000 de euro, bani atrași din bugetul Ministerului Afacerilor Interne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 1 =