BUJORUL, FLOARE NAȚIONALĂ

0
261
Sursa foto: facebook.com/bujorulromanesc

Bujorul este floare naţională a României. Legea prin care bujorul este declarat Floare Naţională a fost semnat, miercuri, de către președintele Klaus Iohannis. Unul dintre inițiatorii acestei legi, senatorul PSD de Buzău, Liliana Sbîrnea, spune că bujorul a devenit element de identitate națională pentru că aceste flori sunt foarte îndrăgite în întreaga țară și sunt des observate în grădinile românilor. 

Inițiatorii legii au plecat de la ideea că foarte multe ţări au una sau mai multe flori naţionale, reprezentative pentru geografia sau pentru cultura şi tradiţiile lor. În scopul marcării florii naţionale a României, anual se vor organiza, la nivel naţional şi local, evenimente în care vor fi expuse, în aranjamente peisagistice şi ornamentale, diferite specii de bujor.

În ţara noastră, cresc spontan numeroase specii de bujor cu un mare potenţial biologic şi ornamental, și pe lângă speciile spontane, se întâlnesc şi specii cultivate într-o varietate însemnată de forme şi culori. Bujorul românesc a fost adoptat ca simbol de către Ministerul Apărării pentru a comemora pe 11 noiembrie, Ziua Veteranilor, precum şi pentru a onora Eroii căzuţi în teatrele de operaţii şi pe teritoriul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 4 =