CANTONAMENT ÎNCHEIAT CU O REMIZĂ PENTRU GLORIA BUZĂU

0
266

Gloria Buzău a încheiat cu o remiză seria meciurilor amicale programate pe durata cantonamentului de două săptămâni de la Poiana Braşov. În ultima partidă, buzoienii au remizat, 1-1, la Prejmer, cu Concordia Chiajna, echipă în faţa căreia câştigase cu 3-2 al doilea test din acest cantonament.

Ilfovenii, conduși de Ianis Zicu, au marcat primii, prin Mediop Ndiaye, în prima repriză, cu un șut din lateral, din circa 7 metri, după o pasă oferită de Llullaku. În repriza a doua, fundașul Kamil Wiktorski a egalat pentru trupa pregătită de Cristian Pustai cu o lovitură de cap din careu, în urma unei faze fixe. Gloria Buzău chiar putea câștiga partida, dacă în minutul 83 Alexandru Munteanu nu ar fi ratat un penalty.

În cele cinci partide de verificare din cantonamentul de la Poiana Braşov, Gloria le-a învins cu 4-0 pe Oţelul Galaţi, cu 3-2 pe Concordia Chiajna, cu 8-1 pe Progresul Spartac Bucureşti şi cu 1-0 pe Metaloglobus Bucureşti, remizând, 1-1, în „revanşa” cu Concordia Chiajna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 1 =