CAMPIOANĂ LA 14 ANI!

0
269

Performanță de excepție a sportului buzoian, dar și a tenisului românesc. Buzoianca Alexia Ioana Tatu, în vârstă de 13 ani, a cucerit, duminică după-amiază, titlul de campioană în finala Under 14 a turneului de la Wimbledon! Pentru prima dată în acest an, la Wimbledon a fost organizată şi o întrecere pentru cei mai buni copii de sub 14 ani, la care au participat 16 băieţi şi 16 fete, sportivi calificați la Wimbledon după ce au câştigat diverse turnee regionale sau continentale. Sportivii au fost împărţiţi în patru grupe, iar câştigătorii acestor grupe s-au calificat direct în semifinale.

Ultimul act al competiției a fost o finală românească, în care tânăra buzoiancă a întâlnit-o pe constănţeanca Andreea Soare, ambele cu un parcurs ireproşabil până în ultimul act. A rezultat o dispută echilibrată, între cele mai bune două jucătoare ale turneului la această categorie de vârstă, în care Alexia şi-a adjucat primul set la tie-break, 7-6 (7-2). Și setul al doilea a fost extreme de disputat, dar buzoianca şi-a stăpânit mai bine emoţiile și s-a impus cu 6-4. Astfel, primul trofeu acordat vreodată în istoria turneului de la Wimbledon la Under 14 a ajuns la Buzău. Alexia Ioana Tatu este legitimată la Ten Club Tenis Buzău, unde este antrenată de Gabi Caloian. Alexia va împlini 14 ani pe 20 august. Ea este elevă la Colegiul Național Mihai Eminescu din Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

63 + = 73