TINERII, DORNICI DE ANGAJARE

0
266

La doar câteva săptămâni după examenul de Bacalaureat, tot mai mulți tineri își caută un loc de muncă. Potrivit celei mai mari platforme de recrutare online din România, numărul de aplicări pentru joburile care cer zero experiență sau foarte puțină experiență a crescut cu aproximativ 20%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

De altfel, şi angajatorii au scos în piaţă un număr important de joburi care se adresează celor aflaţi la început de carieră – peste 25.000 de locuri de muncă pentru cei fără experienţă sau cei din segmentul entry-level sunt disponibile în acest moment. Cele mai multe au fost postate de companiile care activează în retail, cele din servicii, industria alimentară, turism, transport şi call – center.

Anii de pandemie se pare ca au schimbat  felul în care tinerii se raportează la piaţa muncii. Au înţeles că ideal este să nu amâne prea mult momentul începerii carierei, să trateze cu mai multă responsabilitate rigorile pe care le presupune un job, să meargă la interviuri mai bine pregătiţi şi, în general, să fie mai serioşi când vine vorba de viaţa lor profesională. De aceea, absolvenţii de liceu îşi încearcă norocul pe piaţa muncii, chiar şi dacă unii dintre ei vor să se angajeze doar pe perioada verii, până vor începe cursurile de la facultate.

Domeniile care au atras cele mai multe aplicări din partea tinerilor au fost retailul, call-center, servicii, IT/telecom şi turism/horeca. Acestea sunt, în mod tradiţional, domeniile spre care se îndreaptă cu cea mai mare uşurinţă tinerii pentru că permit o specializare rapidă la locul de muncă, iar unele sectoare, cum ar fi turismul, HoReCa sau call-center-ele vin şi cu proiecte sezoniere, căutate în special de cei care vor să se angajeze doar pe perioada verii.

În ceea ce priveste  salariul mediu net al unui angajat entry level din România acesta este de 3.000 de lei pe lună.Dintre domeniile preferate de tineri, cele mai mari salarii medii nete le oferă angajatorii din IT – 4.000 de lei, telecom -3.500 de lei, call-center -2.700 de lei, turism/HoReCa -2.500 de lei şi servicii -2.200 de lei. În acest moment sunt disponibile peste 37.000 locuri de muncă pentru România şi străinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 1 =