AMPLĂ ACȚIUNE DE TOALETARE A COPACILOR LA RÂMNICU SĂRAT

0
262

Lucrările demarate de Administrația Domeniului Public vor  continua până la începutul lunii martie, când copacii vor intra în vegetație. Potrivit reprezentanților ADP, pe parcursul anului, s-au primit numeroase cereri din partea râmnicenilor, în vederea toaletării arborilor care prezintă risc pentru populație și autoturisme, dar și a celor care acoperă semnele de circulație. Până acum, acțiunea de toaletare a arborilor s-a realizat în cartierul Zona Pod, Costieni, Extindere Costieni, dar și în alte zone ale orașului. Au fost și râmniceni nemulțumiți de modul în care s-a realizat toaletarea arborilor de către ADP. Unii dintre locuitorii orașului au reclamat lucrările în mediul online și au dat exemplu Parcului din apropierea Catedralei din municipiu. Autoritățile locale consideră însă că după această toaletare, arborii se vor revigora și zona își va recăpăta imaginea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

17 + = 21