FINAL DE AN EXTREM DE NEFERICIT PENTRU HANDBAL CLUB BUZĂU

0
111
Sursa foto: hcbuzau.ro

Duminică seară, la Sala Sporturilor, în ultimul meci al anului, echipa buzoiană nu a putut obține vreun punct în fața jucătorilor de la  Dobrogea Sud Constanța, veniți la Buzău din postura de mari favoriți. Chiar și așa, Buzăul a încercat să scoată cât mai mult posibil din această întâlnire. Începutul a fost echilibrat, s-a mers cap la cap cam până în ultimele opt minute ale primei reprize, când Constanța și-a luat avânt, s-a desprins pe tabelă și a păstrat o diferență rezonabilă după primele 30 de minute: 12-14.

Un adevărat thriller a fost după pauză! Câteva reușite ale buzoienilor, dar și intervențiile portarului au ținut Handbal Club în joc. Ba chiar, în minutul 50 buzoienii au fost în avantaj: 17-16! Din păcate, Constanța a întors tabela, cu trei goluri consecutive, 17-19, direrență de două goluri care s-a menținut până la final: 19-21. Eșecul de duminică fi­xează echipa buzoiană pe locul 12 după 15 etape, la numai un punct distanță de locurile de baraj. Liga Națională de handbal masculin se reia la începutul lunii februarie, cu un meci pe care Handbal Club Buzău îl va susține în deplasare cu CSM Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 71 = 72