A DOUA VICTORIE CONSECUTIVĂ

0
63

Victorie prețioasă pentru Handbal Club Buzău, duminică, pe teren propriu, în fața celor de la Poli Timișoara, în etapa a 5-a din Liga Națională de handbal masculin. În final, buzoienii s-au impus clar, scor 34-30 (19-11). Jucătorii de la Handbal Club au controlat în permanență partida și s-au distanțat încă din start. Ei au condus cu 5-1, în minutul 11, 10-5, în minutul 17, 15-8, în minutul 24, iar la pauză au intrat cu un avantaj clar. Partea a doua a meciului a arătat o formație oaspete mai ambițioasă, care a început să recupereze.

Timișoara s-a apropiat pe tabelă în câteva rânduri, dar nu atât cât era nevoie să spere la puncte. La final diferența a fost de patru goluri, suficientă pentru un succes care mărește zestrea buzoienilor la 9 puncte. Aceasta a fost cea de-a treia victorie în acest campionat pentru echipa buzoiană și a doua consecutivă. Handbal Club Buzău, locul 8 după această rundă, la egalitate cu Turda, va juca etapa viitoare în deplasare la CSM București, de asemenea la egalitate în clasament cu trupa buzoiană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here