ALOCAȚIE PENTRU PĂRINȚI?

0
76

Un grup de deputați și senatori, în mare parte de la PSD, vor să promulge „Legea recunoștinței între generații”, care îi obligă pe români să-și susțină financiar părinții aflați în nevoie. Dacă nu va exista un contract între părinți și copii, judecătorii pot fixa o sumă de până la 20% din veniturile lunare ale copiilor. Proiectul, extrem de controversat, a fost depus la Camera Deputaților pe 27 iunie, iar pe 1 iulie a fost prezentat în Biroul Permanent și înaintat la Senat. Inițiatorii susțin că noul Cod Civil prevede deja pensia de întreținere, dar nu există o prevedere expresă care să oblige la întreținerea părinților. Aceasta putea fi obținută doar prin decizie judecătorească. Un articol din noua lege precizeaza ca dacă nu există un contract scris ori testament privind întreținerea părinților inapți de muncă sau care se află în dificultate și necesită sprijin material, problema achitării pensiei de întreținere de către copiii majori se soluționează pe cale amiabilă între părți, apelarea la rezolvare pe judecătorească fiind ultima soluție de urmat.

Copiii vor plăti tratamentele părinților și bunicilor.  În circumstanțe excepționale, precum boli grave, handicap sever, mutilare sau alte dizabilități, copiii pot fi obligați de instanță să plătească o parte din tratamentele sau cheltuielile necesare pentru îngrijirea părinților. Cuantumul întreținerii datorate de copii pentru părinții lor nu poate depăși o cincime din venitul lunar al celui obligat, astfel încât să nu fie afectata situația materială a celor obligați să contribuie la întreținerea părinților.

Neîndeplinirea acestora se pedepsește  cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. În cazul în care pensia de întreținere stabilită pe cale judecătorească nu este plătită timp de două luni, copiii sunt pasibili de închisoare de la 6 luni la 3 ani.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here