Camera Deputaților a votat marți un proiect de lege care modifică legislația rutieră, astfel încât posesorii de permis auto categoria B să poată conduce motociclete de 125 centimetri cubi. Această schimbare va intra în vigoare după ce legea va fi promulgată de Președintele României și după ce va fi publicată în Monitorul Oficial.
Noua prevedere permite posesorilor permiselor de conducere categoria B, care au cel puțin 24 de ani împliniți și o vechime a categoriei de cel puțin trei ani, să poată conduce motociclete de 125 cmc care au o putere maximă de 11kW (14.75 cai putere), cutie automată și dacă fac dovada absolvirii a ”10 ore de pregătire practică în cadrul unei unități autorizate de pregătire a conducătorilor de autovehicule”.
În expunerea de motive făcută acestei modificări a legislației rutiere, inițiatorii arată că facilitarea accesului șoferilor la motociclete ușoare va asigura o mobilitate urbană mai bună. De asemenea, invocă legislația cu prevederi similare din alte țări europene (Franța, Spania, Italia) unde, în linii mari, legislația este foarte asemănătoare celei votate de către deputați.