SERVICII MEDICALE PENTRU REFUGIAȚII UCRAINENI

0
337

Refugiații ucraineni care ajung pe teritoriul României vor beneficia de orice servicii medicale de care au nevoie pe teritoriul României, si nu doar de servicii de urgență. Conform autorităților, timp de 90 de zile, refugiații care intră în România beneficiază de aceleași servicii medicale precum cetățenii români. Indiferent că este vorba de rezolvarea unor urgențe sau de oameni cu boli cronice. Procedura este simplă: atunci când pacientul ajunge într-un cabinet medical ori la camera de gardă, doctorul cere de la Casa de Asigurări de Sănătate un cod unic de înregistrare în sistem. Pe baza acestui cod vor fi acordate îngrijirile de care are nevoie.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a avut inca de la sosirea refugiatilor ucraineni in tara noastra, o teleconferinta  cu managerii spitalelor judeţene, atât din judeţele care sunt la frontiera cu Ucraina, cât şi din judeţele de suport, care s-au  arătat extrem de deschiși în sensul de a-i ajuta pe refugiații care solicita servicii medicale. În ceea ce privește testarea pentru COVID-19 a celor care intră în România, testarea la graniță nu este obligatorie, însă cei care au nevoie de testare, pentru ca au  simptome, vor putea fi testați. Toți refugiații care solicită acest lucru sunt testați, însă nimeni nu este obligat sa o facă.

O problemă pe care autoritățile trebuie să o rezolve este însă cea a comunicării între pacienții ucraineni și medicii din România, pentru că de cele mai multe ori bolnavii nu știu nici limbă română, nici engleză. În ultima săptămână 75 de persoane venite din Ucraina au fost internate în spitalele din România, iar printre ele sunt și copii. De la începutul războiului peste 425.000 de ucraineni au trecut granița în România, însă doar 75 de mii au rămas la noi. Aproape 4 200 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România,  cetăţeni care beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 89,2%. Cifrele oficiale arată că dacă războiul nu se va încheia curând, numărul de refugiați ar putea să-l egaleze pe cel al diasporei ucrainene. Aproape 4 milioane de ucraineni și-au părăsit țara de la începutul războiului. Conform datelor furnizate de Organizația Națiunilor Unite cei mai mulți dintre refugiați sunt în Polonia și România. Sunt însă și ucraineni care au ales să plece în Rusia și chiar în Belarus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here