PENSII PLĂTITE DIN FONDUL DE REZERVĂ BUGETARĂ

0
202

În luna decembrie, Ministerul Muncii va avea nevoie de aproape 11 miliarde de lei pentru plata pensiilor. În conturi, însă, are doar 9,4 miliarde de lei, aşa că diferenţa de 1,6 miliarde de lei va fi scoasă de Guvern din Fondul de rezervă.

În nota de fundamentare aflată pe agenda Executivului, motivul invocat pentru lipsa banilor are legătură în principal cu recalcularea pensiilor:

„Sumele aprobate în bugetul asigurărilor sociale de stat pentru plata drepturilor de pensie, până la sfârșitul anului, sunt insuficiente ca urmare a faptului că, începând cu dată de 01 septembrie 2024, au intrat în plată drepturile de pensie și a indemnizației aferente deciziilor de pensii recalculate”.

Consiliul Fiscal a criticat de fiecare dată Guvernul când acesta a scos bani din Fondul de rezervă pentru situaţii care nu erau urgente.

Proiectul prin care Ministerul Muncii ar urma să primească 1,6 miliarde de lei a fost în primă analiză. Urmează să primească şi vot în perioada următoare.

De la 1 ianuarie 2025, valoarea punctului de pensie se va mări de la 81 la 91 de lei, ceea ce înseamnă o creştere de 12,1%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here