ȘCOLILE TREBUIE SĂ AIBĂ CATALOG ELECTRONIC

0
112

Ministerul Educației propune, prin intermediul unui proiect de ordin aflat în dezbatere publică, ca în cel mult doi ani să apară un catalog electronic gestionat la nivel național. Apoi, operaționalizarea catalogului electronic la nivelul întregului sistem de învățământ va trebui făcută în cel mult trei luni de la apariția lui.

Proiectul stabilește, de fapt, aprobarea, înfiinţarea, organizarea, funcţionarea, planul de migrare şi interconectare, precum şi calendarul operaţionalizării catalogului electronic.

Mai exact, potrivit proiectului, catalogul electronic va trebui dezvoltat în termen de maximum 24 de luni de la intrarea în vigoare a măsurilor.

Catalogul electronic este definit în proiect ca fiind sistemul informatic integrat care gestionează situația școlară a preșcolarilor și elevilor prin înregistrarea absențelor, notelor sau mediilor. Totodată, catalogul electronic trebuie să aibă posibilitatea de a genera rapoarte și statistici relevante la nivel de clasă, școală, județ și sistem național de învățământ preuniversitar.

În esență, catalogul electronic va asigura comunicarea dintre profesori și părinții elevilor din fiecare școală, cu respectarea GDPR.

Gestionarea și utilizarea catalogului electronic se vor putea face prin intermediul dispozitivelor utilizate în procesul didactic, care includ, dar fără a se limita la: calculator de birou, laptop, tabletă, telefon inteligent. Dispozitivele trebuie să permită accesul securizat și eficient al personalului didactic, elevilor și părinților, respectiv al utilizatorilor autorizați de ME să acceseze datele.

Fiecare director de școală va trebui să stabilească câte un responsabil de sistem, care se va ocupa de adăugarea ori actualizarea informațiilor legate de școală și de gestionarea accesului utilizatorilor din respectiva școală.

Catalogul electronic va fi accesibil online prin intermediul unei platforme securizate, care va permite accesul utilizatorilor autorizați prin intermediul internetului.

Școlile care, la data înființării catalogului electronic gestionat la nivel național, utilizează servicii de catalog electronic din alte surse vor trebui să asigure transmiterea datelor generate de acestea către un „sistem integrat de management al școlarității”.

Pentru a se putea aplica, proiectul de ordin trebuie adoptat la nivelul Ministerului Educației și publicat în Monitorul Oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 1 =