STAȚIUNEA EFORIE NORD, ÎN TOPUL PREFERINȚELOR TURISTILOR

0
132

Stațiunea Eforie Nord de pe litoralul românesc este în topul preferințelor turiștilor, detronând Mamaia.

Lucrările de modernizare, dar și prețurile mai mici pentru cazare au făcut ca stațiunea să se numere printre alegerile celor care vor să își petreacă vacanța la mare.

Turiștii care vor merge anul acesta la Eforie, se vor bucura de o plajă nouă lărgită, de 23 de hectare.

Deși mai  este o lună până la deschiderea sezonului estival, cei care își fac rezervări acum pentru luna iulie, ori august, primesc reduceri chiar și de 40%. Până acum, aproape un sfert din pachetele de vacanță au fost cumpărate de turiști români, dar și străini, iar rezervările plasează stațiunea Eforie Nord, pentru al doilea an consecutiv, în topul preferințelor românilor.

Urmează, potrivit unui studiu realizat de operatorii din turism, stațiunile Mamaia și Neptun-Olimp. Cei care își vor petrece, în acest an, vacanțele aici, au plătit pentru un sejur de cinci nopți, în luna iulie, 2.500 de lei de persoană, la un hotel all inclusiv de patru stele.

Pentru aceeași vacanță, dar în august, tarifele au crescut cu 1.000 de lei.

Cea mai ieftină vacanță, la un hotel de trei stele din Eforie Sud, costă 400 de lei de persoană pentru cinci zile. Durata medie a unui sejur a crescut anul acesta de la patru nopți, la cinci sau șase nopți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

22 + = 24