DIPLOMA UNIVERSITARĂ, RECUNOSCUTĂ ÎN TOATE STATELE UE

0
186

Comisia Europeană propune, printr-un program pilot,  o diplomă universitară care să fie recunoscută în toate țările membre, valabilă pentru licențe, masterate și doctorate. Astfel, s-ar simplifica echivalarea studiilor în Uniunea Europeană și ar fi eliminate fraudele și birocrația.

În prezent, nu există un sistem european de recunoastere a diplomelor universitare.

Dacă vreți să vă angajați într-o altă țară cu diploma din România, rămâne la latitudinea angajatorului dacă vă ia studiiile în considerare.

Sau dacă vreți să urmați cursuri postuniversitare într-un alt stat al Uniunii Europene, s-ar putea să fiți nevoiți să vă echivalați studiile, conform legislației din țara respectivă.

Comisia Europeană propune diploma europeană, care să fie emisă de către statele membre pentru licențe, masterate și doctorate, în același format și după aceleași criterii, stabilite de comun acord la nivelul Uniunii Europene, dar care vor fi transpuse în legislația națională.

Nu este un program impus, universitățile se înscriu voluntar, pot fi universități private, dar odată pornit acest proces, trebuie să se supună tuturor regulilor și obligațiilor care le revin.

Astfel, o diplomă europeană obținută în România, spre exemplu, va fi automat recunoscută în toate statele membre si invers.

140 de universități s-au înscris în programul pilot. Patru sunt din România: Universitatea Politehnica și Universitatea București, Universitatea de Vest Timișoara și Universitatea Tehnică din Cluj Napoca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 18 = 20