SIMONA HALEP JOACĂ PRIMUL MECI DE LA MIAMI OPEN, CU PAULA BADOSA

0
320

Simona Halep va avea o adversară dificilă în primul meci la revenirea pe teren după mai bine de un an și jumătate. La tragerea la sorți de duminică, amânată cu trei ore, până la ora 22 (ora României), Paula Badosa a fost extrasă drept adversară pentru româncă.

În vârstă de 26 de ani, jucătoarea din Spania a fost numărul 2 mondial, performanță atinsă în aprilie 2022. Ea este o mare admiratoare chiar a Simonei Halep. Badosa are în palmares trei titluri WTA la simplu, în timp ce, la Grand Slam-uri, a reușit să atingă un sfert de finală la Roland Garros, în 2021, pe suprafața ei favorită, zgura.

Halep și Badosa s-au mai întâlnit de două ori până acum, iar ambele partide au fost câștigate de Simona. Prima dată s-a întâmplat în turul al doilea de la WTA Madrid (scor 6-3, 6-1), iar apoi în optimile de la Wimbledon (scor 6-1, 6-2).

Dacă va trece de Badosa, Halep ar urma să dea peste Aryna Sabalenka, o adversară mai puternică, aflată pe locul al doilea mondial, care nu va evolua în primul tur de la Miami, pentru că are „bye” datorită statutului ei de cap de serie. Bielorusa este dublă câștigătoare de Grand Slam, ca și Simona, după triumfurile de la US Open 2019 și Australian Open 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + = 4