VAL DE NINSORI, PLOI ŞI FRIG ADUS DE CICLONUL MONICA

0
405

Ciclonul Monica a ajuns deasupra României. A adus un val de ninsori, ploi şi frig. Vremea va fi rece până vineri. În weekend iese soarele puţin, dar de duminică noaptea vin alte furtuni.

Ciclonul Monica, venit dinspre Atlantic, a adus fulgi mari şi vânt tăios. Vârful Omu a fost lovit de rafale de peste 100 de kilometri pe oră, iar în termometre valorile au coborât până la minus 11 grade Celsius.

Zăpadă consistentă s-a aşternut şi la Bâlea Lac. Intrarea în Hotelul de gheaţă a dispărut, aproape, sub troiene de aproape doi metri.

În Masivul Postăvarul, termometrele au arătat minus 3 grade Celsius, iar turiştii au rezistat cu greu pe pârtii din cauza ceţii dense şi a zăpezii proaspete.

Noul strat de zăpadă de la munte poate provoca, însă, avalanşe, mai ales pe versanţii cu pantă mare. Riscul de avalanşă a ajuns la gradul patru, din cinci posibile,  pe crestele Bucegilor şi în Făgăraş.

Ciclonul a adus schimbări drastice de vreme şi în oraşe. În nordul ţării temperaturile nu vor trece de un grad, două.

Ciclonul Monica a traversat toată Europa până să ajungă la noi. În weekend vor fi, în unele zone, peste ce ar trebui să înregistrăm în această perioadă. Sunt aceste alternanţe de zile calde cu zile rece. Şi la munte, mai ales la altitudini mari, sunt şi precipitaţii sub formă lapoviţă şi ninsoare.

Duminică seară un nou val de precipitaţii va intra în ţară – ninsori la munte şi ploi în zonele joase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 2 =