CODUL RUTIER A FOST MODIFICAT. CE PREVEDE NOUL ACT NORMATIV

0
307

Codul Rutier a fost modificat la Senat, printr-un proiect de lege care merge spre aprobare la Camera Deputaților. Pentru a preveni producerea accidentelor rutiere au fost introduse o serie de obligații pentru autoritățile locale și administratorii de drumuri.

Noua regulă prevede că aceștia vor trebui să amenajeze mai multe intersecții semaforizate în localități. Astfel, proiectul de act normativ stabilește că pe drumurile cu minimum două benzi de circulație pe sens, la trecerile de pietoni, se vor monta semafoare. De asemenea, administatorii drumurilor vor fi obligați să amenajeze refugii ori spații interzise circulației vehiculelor.

În plus, în apropierea școlilor, spitalelor, a piețelor, târgurilor, precum și în zonele cu risc sporit de accidente, vor fi montate parapete de protecție.

Codul Rutier adoptat la Senat vine cu o serie de obligații și pentru polițiștii rutieri. Acestia trebuie să efectueze misiuni de îndrumare și de informare a participanților la trafic cu privire la regulile de circulație. De asemenea, aceștia trebuie să realizeze și misiuni de prevenire și de descurajare a încălcării regulilor de circulație.

Pe de altă parte, documentul stipulează că poliția rutieră va fi obligată să avertizeze șoferii în legătură cu prezența în trafic a dispozitivelor radar. Aparatele vor fi amplasate pe vehicule inscripționate sau la loc vizibil.

De asemenea, în cazul accidentelor de circulație, a calamităților naturale sau în condiții meteo nefavorabile, poliţiştii rutieri vor fi obligaţi să conducă coloanele de vehicule. Scopul urmărit este de a fludiza traficul în zonă și pentru siguranța rutieră.

Proiectul de lege stabilește că șoferii care au până în 21 de ani nu vor mai putea conduce mașini care de peste 100 CP, respectiv 75 de kw în cazul vehiculelor electrice. Regula se aplică și pentru cei care au obținut permisul categoria B de mai puțin de un an.

Codul rutier adoptat la Senat propune ca numărul minim de ore de pregătire teoretică și practică pentru obținerea permisului categoria B, să crească. Astfel, de la 20 de ore se propune majorarea la 25 de ore de pregătire teoretică. Iar de la 35 de ore, perioada de pregătire practică va fi majorată la 45 de ore.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 64 = 70