PLAFONAREA PREȚUTILOR LA ALIMENTELE DE BAZĂ, PRELUNGITĂ CU DOUĂ LUNI

0
216

Cu două zile înainte de expirarea plafonării preţurilor la alimentele de bază, Guvernul şi reprezentantii retailerilor ar fi ajuns la un acord, in ceea ce priveste prelungirea măsurii.

Dar nu pentru trei luni, asa cum s-a propus inițial,  ci doar pentru două. De altfel, lista cu alimentele de bază la preţ plafonat ar urma să fie uşor modificată.

Vor rămâne primele 16 alimente de bază şi, de asemenea, ar putea fi adăugate pe această listă untul, gemul şi carnea de miel.

În schimb, vor dispărea de pe această listă acele alimente consumate în perioada sărbătorilor de iarnă, cum ar fi cozonacul, bulionul, smântana, drojdia, margarina, dar şi carnea tocată. Toate aceste produse s-ar putea scumpi cu până la 10% în perioada următoare, mai exact de la 1 februarie.

Miercuri ar trebui adoptată această ordonanţă pentru a intra în vigoare de la 1 februarie.

Comercianții spun că măsura care funcționează de aproape jumătate de an a produs dezechilibre în piață crescând prețurile la alte produse, cum ar fi detergenți, cosmetice, hârtie sau șervetele și la alimentele nesupuse plafonării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 4 =