PRIMARUL DIN BERCA NU VA MAI CANDIDA PENTRU UN NOU MANDAT

0
322
Sursă foto: Ionel Dobrita/Facebook

Ionel Dobrița, unul dintre cei mai cunoscuți primari PSD din județul Buzău, a anunţat că nu va mai candida pentru un nou mandat la Primăria Berca.

Anunțul a fost făcut pe o rețea de socializare, fără ca primarul să precizeze motivul pentru care nu dorește să mai candideze pentru un nou mandat. Ionel Dobrița se află la cârma comunei Berca din anul 2016, timp în care a atras și implementat mai multe proiecte de dezvoltare cu fonduri europene și guvernamentale.

De asemenea, el a fost ales, în urmă cu doi ani, președinte al Asociației Comunelor din România, filiala Buzău. Anterior, în perioada 2012-2016 a fost viceprimar, iar înainte s-a aflat la catedră, Dobrița fiind profesor-inginer. În urma anunțului său, cel mai vehiculat nume pentru a intra în cursa pentru postul de primar la alegerile locale din acest an este cel al actualului viceprimar Denis Ionescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

56 + = 66