MEDICII DE FAMILIE AR PUTEA RENUNȚA LA PROTESTE

0
235

Medicii de familiei  au obținut, în urma negocierilor, de ieri, cu Casa Națională de Sănătate, menținerea valorii punctelor pentru medicina primară și ambulatoriu la nivelul anului trecut,  însă doar pentru primele 6 luni ale acestui an.

De asemenea, s-a stabilit ca la spitalizarea de zi să se renunțe la 3 ore per pacient și s-a revenit la Contractul-cadru din 2023, în care să fie 2 ore, ceea ce va permite ca medicul să vadă mai mulți pacienți pe un pat de spitalizare de zi. S-a obținut și eliminarea penalităților la medicii de familie care au liste mai mari de 2.200 de pacienți și a fost clarificată și  ce înseamnă decontarea unei singure consultații pe zi.

Medicii de familie și cei din ambulatorii au amenințat  că, de la 1 februarie, nu mai eliberează niciun document, iar consultațiile vor fi contracost, dacă se mențin prevederile din noul Contract-cadru pe 2024. Aceștia au ieșit zilele trecute în stradă pentru a-și striga nemulțumirile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 1 =