VAL DE PENSIONĂRI PRINTRE POLIȚIȘTI

0
311

Pensionări în masă la Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău! Nu mai puțin de 50 de polițiști din diferite structuri ale Inspectoratului au ales să pună uniforma în cui în 2023, mulți dintre ei chiar în ultimele săptămâni ale anului trecut.

Printre ei se află și câteva nume grele din Inspectoratul de Poliție, cum este fostul şef al IPJ Buzău, comisarul șef Laurențiu Pantazi. Acesta şi-a încheiat oficial cariera în  cadrul poliției pe 29 decembrie 2023, la vârsta de 55 de ani. În locul său a fost numit interimar la comanda Inspectoratului comisarul-şef Octavian Constantin.

Un alt polițist cunoscut care a ales să iasă la pensie este comisarul şef Remus Nicula. Cu o carieră axată în special la Politia Rutieră, având ultima funcție de şef al Poliției Animalelor Buzău, Nicula a activat mulți ani în acest domeniu.

De asemenea, anul trecut  cel care a părăsit sistemul a fost și comisarul şef Felix Crucianu, ultima sa funcție fiind cea de şef al Serviciului Cabinet al IPJ Buzău.

Acesta val de pensionări ar putea adânci criza de personal din Poliția buzoiană, având în vedere că, anul trecut, la Buzău, au fost încadrați numnai 35 de politişti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

20 + = 28