O NOUĂ MĂSURĂ ORGANIZATORICĂ LA SRPCIV BUZĂU

0
278

Serviciul Permise și Înmatriculări din Buzău a impus o nouă  măsură, în încercarea de a elimina listele întocmite la miezul nopții de către impresari, situație ce, în repetate rânduri, a generat  fenomene nedorite și disconfort locuitorilor din zonă. Astfel, începând cu 6 decembrie, în cazul în care la sediul Serviciului Permise și Înmatriculări se vor prezenta numeroase persoane fără programare, accesul acestora se va face doar în ordine alfabetică, nu în ordinea sosirii sau după liste realizate de buzoieni. Măsura a fost luată tocmai pentru că existau zvonuri că în spatele listelor, locurile se tranzacționau cu prețuri pornind de la 50 de lei și ajungeau chiar până la 250 de lei.

Prezent la Serviciul Permise și Înmatriculări, prefectul Daniel Țiclea le-a prezentat buzoienilor în ce constă noua măsură și, mai ales, importanța ei.

” Statul român funcționează după reguli, iar în curtea Serviciului Permise și Înmatriculări Buzău, activitatea trebuie să decurgă în litera legii….Spre mulțumirea noastră, oamenii au primit cu deschidere această nouă măsură menită să aducă echitatea și să îndepărteze practicile care se desfășurau dincolo de litera legii, de procedurile specifice acestui serviciu public comunitar. Operațiunile gestionate de statul român trebuie să se desfășoare drept, imparțial, cu corectitudine, liniște, în limite legale, cu respectarea ordinii și drepturilor tuturor cetățenilor, inclusiv ale riveranilor,” a declarat prefectul județului, Daniel Țiclea.

 

Măsura a stârnit, însă, nemulțumirea unora care déjà petrecuseră aproape toată noaptea la sediul serviciului pentru a sta la rând.

Pentru a se asigura că noua măsură va fi respectată, timp de o săptămână, prefectul, alături de subprefectul Constantin Cristea, va fi prezent la Serviciul Permise și Înmatriculări. În ultima lună din acest an, la ghișeele de înmatriculări se va lucra, în weekend,  doar pe 9 decembrie și doar cu programare online, iar la preschimbarea permiselor, ghișeele vor fi deschise pe 9 și 17 decembrie, tot cu programare online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 2 =