UN NOU VAL DE AER RECE CUPRINDE ROMÂNIA

0
340

România este lovită de un nou val de aer rece, care aduce temperaturi mult mai scăzute față de normalul perioadei. Nopțile vor fi geroase în depresiuni, dar și în cursul zilei este așteptat să fie mai frig. Chiar dacă de la mijlocul săptămânii temperaturile vor crește puțin, vor veni ploile și ninsorile în zonele montane.

Masa de aer rece a coborât în zona țării noastre, astfel încât ieri, cel puțin în jumătatea nordică a țării, temperaturile nu au mai depășit 4 grade Celsius la amiază, după cele 15-16 și chiar 20 de grade Celsius, inregistrate  în partea vestică. De astazi,  masa de aer rece cuprinde și zona de sud și sud-est a țării.

Maximele nu vor trece  de 3-4 grade,  iar minimele vor fi de -11 grade în zonele depresionare din estul Transilvaniei. De la mijlocul săptămânii, temperaturile vor mai crește și ne vom apropia de cele normale pentru această perioadă.  Însă, tot de la mijlocul săptămânii vor fi și precipitații. Va ninge în zona montană, dar și în zonele joase de relief  vor fi precipitații sub formă de ploaie și lapoviță, pentru că temperaturile scăzute vor favoriza acest context.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here