ALȚI 16 CETĂȚENI ROMÂNI, EVACUAȚI DIN FÂȘIA GAZA, AU AJUNS ÎN ROMÂNIA

0
228

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că vineri, 17 noiembrie 2023, în urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituționale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo și al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 16 cetățeni români și membri de familie ai acestora, evacuați din Fâșia Gaza, au fost transportați în România la bordul unei curse operate de către Compania Națională TAROM.

Menționăm că, în cursul zilei de 14 noiembrie 2023, 17 cetățeni români și membri de familie au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt prin punctul de frontieră Rafah, fiind preluați ulterior de către reprezentanții Ambasadei României în R.A. Egipt.

O echipă mobilă a Celulei de Criză a MAE i-a însoțit apoi până la Cairo, de unde 16 persoane au fost îmbarcate spre România, iar o persoană a rămas în R.A. Egipt.

MAE continuă dialogul cu autoritățile israeliene și egiptene în vederea facilitării evacuării și a celorlalți cetățeni români și membri de familie aflați în Fâșia Gaza, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate.

Până în prezent, 237 de cetățeni români și membri de familie ai acestora, evacuați din Fâșia Gaza, au fost transportați în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 57 = 63