HANDBALISTELE BUZOIENE AU REUȘIT DOAR UN EGAL

0
271

Încă o șansă ratată pentru handbalistele de la SCM Gloria Buzău de a demonstra că merită să mai joace în cupele europene. În etapa a 8-a a Ligii Florilor, buzoiencele au reușit doar un egal în deplasarea cu Handbal Club Zalău, 27-27, scor care poate fi imputat și arbitrilor, care au avut decizii controversate pe tot parcursul partidei.

Cei doi oficiali și-au dat în petec încă din primul minut, atunci când au acordat 7 metri pentru formația din Zalău la un plonjon ca pe saltea al Ioanei Bălăceanu. Un alt 7 metri pentru gazde a fost văzut doar de arbitri în minutul 10, după un atac care a depășit cu mult limita de timp specificată de regulament. În total, echipa lui Tadici a beneficiat de 13 lovituri de penalitate, în timp ce Gloria doar de trei.

SCM Gloria Buzău a egalat cu cinci secunde înainte de final, atunci când aproape nimeni nu mai credea că jucătoarele din Zalău pot scăpa victoria. Gazdele conduceau cu două goluri, cu 40 de secunde înainte de final, însă, din fericire pentru Gloria, nu au știut să conserve rezultatul.

Etapa viitoare, Gloria are un nou meci de foc, împotriva celor de la Măgura Cisnădie. Partida se va disputa sâmbătă, 4 noiembrie, de la 18.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 46 = 54