VALI DUMITRACHE, CONVOCAT LA NAȚIONALA U20

0
261

Atacantul Gloriei Buzău, Vali Dumitrache, a fost convocat la lotul Under 20 al României pentru meciurile cu Anglia și Norvegia din Ellite League.

Tânărul, venit sub formă de împrumut de la Farul Constanța, a impresionat la Buzău. Inițial, în primele meciuri din Superligă, Dumitrache s-a aflat în vederile lui Hagi, prinzând constant minute. Totuși, pentru a fi sigur că ascensiunea sa valorică nu va stagna din cauza lipsei jocurilor, buzoianul a optat pentru cel puțin un stagiu la echipa din orașul unde s-a format ca fotbalist.

În acest sezon, Dumitrache a bifat 20 de minute în Supercupă, 108 în Superligă, 90 în Cupa României și 353 de minute în Liga Secundă. Pentru Gloria Buzău, puștiul a înscris două goluri, primul în deplasarea de la Dej, al doilea cu CSA Steaua, din lovitură liberă de la 25 de metri.

Pe adresa Gloriei, a mai sosit o convocare la lotul Under 20. Este vorba despre Sergiu Pârvulescu, fundaș care a bifat prezențe în mai toate selecționatele de tineret. El nu a putut însă onora chemarea sub tricolor, din motive medicale. Pârvulescu s-a accidentat în meciul cu Slatina, un verdict din partea medicilor fiind așteptat peste câteva zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

16 + = 26