VICTORII PE LINIE

0
305

Weekend de grație pentru cele trei echipe buzoiene din seria secundă a Ligii a III-a. Pentru a doua oară în acest sezon, Metalul Buzău, CSM Rm. Sărat și Voința Limpeziș au câștigat pe linie, impunându-se clar.

Metalul Buzău a câștigat, în deplasare, la Brăila, cu Dacia Unirea, derby-ul seriei, cu un categoric 3-0. Golurile care au consfințit Victoria detașată au fost semnate de Sergiu Arnăutu, Adi Moldovan și Ștefan Moraru. Grație succesului, buzoienii revin pe poziția a doua, la cinci puncte în spatele liderului autoritar CSM Focșani.

Categorică a fost și victoria celor de la CSM Rm. Sărat, un 4 la 1 cu Viitorul Ianca, echipă extrem de incomodă. Jucătorii lui Marius Tîrîlă au decis soarta celor trei puncte încă din prima repriză. Râmnicenii au intrat la cabine cu scorul de 3-0, goluri Constantinescu, Cazan și Alexandru, iar reușita lui Mateiciuc a stabilit scorul final, 4-1, după ce oaspeții au înscris prin Moroianu. După un start modest de sezon, râmnicenii urcă până pe locul 6, cu 7 puncte.

Și Voința Limpeziș a obținut încă o victorie, la Șuțești. Echipa buzoiană s-a impus cu 2 la 0, golurile venind de la William Ofori și Ayamga. Cu șapte puncte, cei de la Limpeziș sunt pe locul 7, la egalitate cu CSM Rm. Sărat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 31 = 35