CONTINUĂ REPATRIEREA ROMÂNILOR DIN ISRAEL. NUMĂRUL MORȚILOR ISRAELIENI DEPĂȘEȘTE 700.

0
322

Actualizare: Peste 800 de români au fost evacuaţi din Israel cu nouă curse Tarom şi ale unor companii private. Încă aproximativ 800 de conaţionali au solicitat sprijinul autorităţilor. În cursul acestei dimineţi,  alţi 96 de cetăţeni au fost repatriaţi din Israel. În ceea ce priveşte situaţia din Fâşia Gaza, potrivit ministrului de Externe Luminiţa Odobescu, 350 de conaţionali locuiesc acolo, dintre care 100 vor să fie evacuaţi.

Actualizare: Ministerul Afacerilor Externe anunţă că 245 de cetăţeni români, printre care şi 2 grupuri de pelerini, au fost repatriaţi din Israel noaptea trecută, prin intermediul a două curse operate de compania TAROM, respectiv două curse operate de o companie aeriană privată. Avioanele au aterizat la ora 3 și 5 minute și la ora 4 și 15 minute.

Alți  115 cetăţeni români au fost repatriaţi ieri din Israel prin intermediul unui zbor operat de o companie privată, conform Ministerului Afacerilor Externe. Cu o zi inainte, 346 de romani au fost aduși în țară cu două avioane TAROM, închiriate de Guvern.  Ministerul de Externe anunță că zborurile dintre Israel și România nu sunt restricționate, călătorii având posibilitatea de a cumpăra bilete pentru a se întoarce în țară. Reprezentanții ministerului  îi îndeamnă pe românii aflați în Israel să comunice prezența lor la ambasada de la Tel Aviv sau la consulatul din Ramallah. La momentul începerii războiului  erau 900 de turiști și călători români, majoritatea dintre ei pelerini.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, duminică seara, că România ar putea trimite medici în Israel. Luni, se vor deschide liste pentru cei care ar dori să se deplaseze în Israel, în cadrul unor echipe medicale, pentru a acorda ajutor sistemului sanitar de acolo. De asemenea, ministrul a precizat că s-ar putea trimite în timp relativ scurt sânge şi hemoderivate, dacă Israelul va solicita ajutor. Rafila  a explicat că a discutat cu oficiali din israel – ambasadorul din România şi ministrul Sănătăţii – şi deocamdată nu au solicitat ajutor. Între timp, numărul victimelor în urma atacurilor Hamas din Israel este în continuă creştere. Ultimul bilanț al  morților israelieni după atacul surprinzător de sâmbătă al grupării militante Hamas asupra comunităților din sudul țării a crescut la cel puțin 700, inclusiv 44 de soldați. În Gaza, care a fost lovită de atacurile aeriene israeliene, oficialii au raportat cel puțin 413 morți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 77 = 84