PRIMA ÎNFRÂNGERE A SEZONULUI

0
305

Gloria Buzău a suferit prima înfrângere a sezonului, în deplasare, în fața liderului ligii secunde, CS Șelimbăr, într-o partidă în care jocul echipei din Crâng nu s-a ridicat deloc la nivelul pretențiilor.

Scorul a fost deschis de echipa gazdă, în minutul 23, după ce Soare a găsit o pasă luminoasă către Rodri Hernandez. Ibericul a șutat din unghi, la colțul lung, învingându-l pe Greab. Gloria Buzău a egalat în prelungirile primei reprize, cu largul concurs al portarului sibienilor. Roșca a respins neglijent în față, mingea l-a găsit pe Brâncoveanu undeva la unsprezece metri, iar acesta și-a păstrat sângele rece, șutând plasat.

A doua repriză a început prost pentru echipa buzoiană. Șelimbăr a reușit să treacă în avantaj chiar după trei minute de la reluare. Același Rodri „i-a luat fața” lui Wiktorski , reluând la colțul scurt centrarea lui Palmeș. Gloria a avut apoi posesia, dar ofensiva buzoienilor a fost sterilă și previzibilă. Sibienii nu au mai contat în atac, mulțumindu-se să conserve rezultatul.

S-a încheiat 2-1 pentru Șelimbăr, care rămâne lider în liga secundă. Gloria Buzău a rămas cu 14 puncte, dar e în continuare pe locul 4. Etapa viitoare, în Crâng, echipa buzoiană are un nou test dificil, cu Steaua.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 3 =