PROIECT CU BULGARII, FINALIZAT LA LICEUL ECONOMIC „ELINA MATEI BASARAB”

0
235

 

 

Cum vor putea fi angajați mai ușor elevii de la liceele tehnologice după finalizarea studiilor și cum vor reuși cadrele didactice să perfecționeze metodele de pregătire profesională astfel încât absolvenții să corespundă cerințelor angajatorilor au fost principalele teme ale unui proiect educațional desfășurat la Liceul Tehnologic Economic „Elina Matei Basarab” din Municipiul Râmnicu Sărat, pe parcursul unui an, cu parteneri din mediul de afaceri local și cu un liceu din Bulgaria. În același timp, a fost un bun prilej pentru a se realiza și o serie de materiale educaționale în baza experienței internaționale. Pe data de 14 septembrie 2023, Liceul Tehnologic Economic „Elina Matei Basarab” a organizat  conferința de finalizare a proiectului  „Îmbunătățirea pregătirii practice în raport cu noile tehnici de învățare pe tot parcursul vieții”. La eveniment au participat  oficiali  ai Primăriei Municipiului Râmnicu Sărat, Inspectoratului Şcolar Județean Buzău, Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău, coordonatorii de proiecte precum și profesorii din liceele Municipiului Râmnicu Sărat, dar și de la Liceul Tehnic Buzău, Liceului Tehnologic Verneşti și  Şcoala Gimnazială Săpoca. Totodată, au fost prezenți și reprezentanți ai firmelor partenere la care fac practică elevii instituției de învățământ.

“Proiectul a fost implementat timp de un an de Liceul Tehnologic Economic Elina Matei Basarab din Râmnicu Sărat în calitate de promotor, în parteneriat cu Vocational School For Tourism and Food Industry Sveti Sveti Kiril I Metodiy Momchilgrad din Bulgaria și S.C. NOMAD Food & Restaurant S.R.L.  din Râmnicu Sărat”, a explicat prof. dr. Margareta Peneoașu, directorul Liceului Liceul Tehnologic Economic „Elina Matei Basarab”.

În cadrul proiectului a fost efectuată o vizită de studiu la Școala profesională de turism din Momchilgrad, cu șase profesori de specialitate (cu experiență în încheierea de parteneriate cu operatorii de practică) din cadrul Liceului Tehnologic Economic „Elina Matei Basarab” și cinci tutori, reprezentanți ai agentului economic partener pentru desfășurarea stagiilor de pregătire practică. Prin obiectivele propuse și activitățile care s-au derulat în acest proiect, au fost identificate unele soluții care apar, legate de inserția socio-profesională a absolvenților pe piața muncii deoarece, în urma studiilor realizate în ambele țări, s-a constatat că sunt dificultăși asemănătoare din cauza lipsei de corelație dintre programele școlare de specialitate şi cerințele angajatorilor.

“Rezultatul principal urmărit prin acest proiect este creșterea ratei de angajare a absolvenților unităţii de învăţământ, pe de o parte, la agenții economici locali unde aceștia și-au desfășurat stagiile de pregătire practică, dar, pe de altă parte, şi la agenți economici naționali și internaționali, care caută angajați cu calificările profesionale ale absolvenților noștri”, a mai precizat directorul Liceului Liceul Tehnologic Economic „Elina Matei Basarab”.

Proiectul a avut o serie de produse finalizate, respectiv trei CDL-uri (Curriculum în dezvoltare locală) din domeniul- turism și alimentație, pe calificările profesionale: tehnician în turism, tehnician în gastronomie,  ospătar, (chelner) vânzător în unități de alimentație publică,, un Jurnal de practică și un Glosar de termeni specifici domeniului  turism și alimentație în limba engleză, care s-au publicat cu ISBN într-un auxialiar curricular care poate constitui o resursă educațională deschisă atât pentru elevi, cât și pentru profesorii și tutorii de practică.

Apreciez că modul în care liceul nostru implementează metodele de instruire practică se poate îmbunătăți de la an la an în vederea asigurării calității serviciilor de educaţie şi formare profesională. Totodată realizarea unor acţiuni constructive alături de operatorii economici de practică, orientate spre îmbunătățirea comportamentului şi asumarea responsabilității pentru propria învăţare de către elevi, sperăm noi să faciliteze transparența dintre operatorii economici și viitorii angajați ”a concluzionat  prof. dr. Margareta Peneoașu.

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 16 = 24